Perfect Devil's Blog

Warm heart… Cold soul…

Cugetari…


Imi era foame, asa ca m-am dus in bucatarie si mi-am incalzit o portie sanatoasa din mazarea pe care am facut-o aseara. Cand m-am asezat la masa am realizat ca nu mai am paine, asa ca m-am imbracat si am pornit spre brutarie. Am coborat lenes scarile blocului, gandindu-ma aiurea, fara sa realizez ca m-am imbracat mult prea gros pentru temperatura de afara. Am deschis usa scarii si m-am simtit invaluita de o lumina puternica, orbitoare. Primavara? Nu cred. Cred ca vremea iar se joaca cu noi, asa cum a mai facut-o si in alte dati…

Am pornit printre blocuri spre piata, privind atent, pentru prima oara dupa mult timp, la tot si la nimic. Caraghios, stiu, insa privesc in jurul meu si totusi… parca gandurile mele se contopesc cu razele calde ale soarelui ce se ascund jucaus printre crengile copacilor. Privesc de-a lungul bulevardului si vad aglomeratia de masini si oameni grabiti, prea grabiti sa se opreasca o secunda si sa simta adierea rece a vantului. Privesc in sus si zaresc cerul senin. Nu am mai privit de multa vreme cerul. Si blocurile… Blocurile cu tente ceausiste pe care municipalitatea se chinuie de zor sa le aduca intr-o forma recenta, fara sa inteleaga ca orice le-ar face nu va reusi niciodata sa scoata comunismul din ele. Sunt imbibate si stau intepenite sub culorile gri, murdare de trecerea anilor, martore ale schimbarii oamenilor… Strazi prafuite… Oameni grabiti… Suntem atat de grabiti incat nu vedem ca nu mai avem timp sa respiram si tindem sa ne sufocam in propriile griji si nevoi. Copii care cresc fara atentia cuvenita a parintilor, batrani care au uitat de buna-cuviinta, adolescenti necuviinciosi, soferi care nu stiu sa atraga atentia unei femei decat claxonand si fluierand… Asta e lumea ce se impleteste cu aerul rece de afara si cu razele soarelui. O atmosfera lenesa… Sentimente amestecate… Copaci dezgoliti… suflete apasate…

Imi imaginez cum ar fi sa existe in viata mea un buton de pauza pe care sa il apas atunci cand simt ca lumea se invarte prea repede si sa ma opresc pentru o secunda. Sa uit de griji, de stres, de apasari… sa privesc in jurul meu si sa inteleg lucrurile… altfel decat in fiecare zi.. Sa privesc si sa inteleg ca exista esenta… Ca exista sens… Ca un copac nu e doar un simplu copac… Si ca un bloc nu e doar un simplu bloc… Si ca oamenii nu sunt simplii oameni… Trecem in fiecare zi pe langa atatea lucruri „lipsite de importanta”…

Cateodata reusesc sa ma deconectez… si ma plimb brambura pe strazi, privind in jurul meu. Ce sentiment ciudat… ma simt de parca nu m-as plimba pe strazile pe care le-am strabatut de atatea ori, grabita. Pe care parca nu le-as cunoaste cu ochii inchisi…

Suntem goi in interior. Suntem egoisti. Suntem lipsiti de esenta. Trecem prin viata mult prea repede, fara sa apucam sa ne bucuram de adevarata ei frumusete. De adevaratele ei „nimicuri”. Avem vise si sperante, suntem ambitiosi si tintim spre culmi inalte… Insa niciodata nu ne oprim sa privim in urma… ca sa vedem cat de departe am ajuns… De aceea niciodata nu suntem multumiti, niciodata nu avem timp…

Am ajuns acasa si mi-am dat seama ca nu imi mai este foame. M-am indopat cu valmasagul de sentimente ce m-au napadit pe drum… Si am realizat ca am timp sa iau pauza pe care o tot caut de atata vreme.

Asa ca am decis sa ma imbrac, sa imi iau laptopul si sa merg in parc. Sa simt adevarata fericire. Asa, simpla, cum este ea.

images

05/02/2013 - Posted by | Uncategorized

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: