Perfect Devil's Blog

Warm heart… Cold soul…

Intamplari intamplatoare – sau cum sa ramai somer :))


Uof…fac ce fac si o dau in bara. Si trebuie sa va povestesc ce am patit. Nu de alta, dar stiti vorba aia “lupul isi schimba parul, dar naravul ba”, iar cei care ma cunoasteti stiti ca pana nu povestesc ce si cum nu ma simt bine. Poate unii dintre voi vor invata ceva din experienta mea.

Acum vreo doua luni si ceva m-am hotarat sa-mi schimb jobul. Ma plictisisem de contabilitate primara si munca de birou. Asa ca mi-am dat demisia si m-am angajat la o firma ca reprezentant vanzari. In prima faza am fost la interviu cu directorul firmei. Ce sa zic? Mi-a lasat o impresie foarte buna, a vorbit frumos, a pus intrebari intr-un stil foarte profesional. Ma hotarasem ca vreau sa raman la ei. Nu mi-a dat un raspuns pe loc, a ramas sa ne auzim “in functie de ce interviuri mai au”. Bine. Am plecat acasa sperand sa ma sune tot pe mine. Si a doua zi s-a intamplat minunea: m-a sunat sotia directorului ca vrea sa ma cunoasca. Ok. M-am dus iar la ei. Am intrat, mi-a pus 3 intrebari si am plecat acasa. Toata povestea a durat nici 10 minute. Foarte [dar foarte] neprofesional. M-am ofticat un pic pentru ca alergasem o gramada ca sa ajung acolo la timp, ma invoisem de la serviciul pe care il aveam [eram in preaviz], ma pregatisem o gramada. Stiti cum e. Am trecut peste si am tinut-o una si buna ca vreau la ei. Dupa o saptamana, la prima ora a diminetii, eram prezenta in noua echipa.

De aici…ce sa zic? Trebuia sa stau o luna in proba sa vedem cum merge treaba [proba platita, normal]. Timp de doua saptamani m-am tinut ca un catel de un coleg de la vanzari. Ma duceam cu el peste tot. A fost ok, mi-a placut. Dupa doua saptamani, seful a decis sa ma lase sa plec singura pe teren. Marfa! Abia asteptam. Pana mi-am dat seama ca nu am masina. Una din colegele mele a intrebat cu ce o sa ma duc; la care seful meu drag a raspuns: cum cu ce? pe jos pana reparam masina. [am uitat sa va spun ca masina mea de serviciu era o toroapa de Tico, vai mama lui, care a inceput sa scoata fum cand era un coleg plecat cu el]. Sa ma duc pe jos…l-am intrebat cat o sa dureze povestea asta pentru ca vine frigul si nu sunt de acord sa fac treaba asta prea mult timp. Mi-a spus ca mai dureaza pana vine frigul si ca o sa rezolve cat poate de repede, dar inainte de asta a tinut sa mentioneze ca el are nevoie de oameni care sa se descurce in orice situatie si care sa fie competenti, sa isi demonstreze calitatile. Ma tot gandeam “frate, calitatile mele ca agent de vanzari nu stau in cati km pot merge pe jos”. Ma rog. Am inchis ochii si am zis ca pot face un compromis cateva zile, cat avea sa dureze situatia.

Beleaua e ca dupa vreo doua zile a venit frigul si au inceput ploile. M-am dus iarasi la sefu si am vorbit cu el. I-am explicat ca nu imi convine si nu stiu cum sa procedam. M-a rugat sa ii mai dau 10 zile sa rezolve problema “crezi ca poti? inca 10  zile?”. Am zis…ok…ce altceva sa fac…Bine, n-o sa mint, mi-am depus cv la alte firme, ba am fost chiar si la un interviu [unde m-au sunat sa incep la ei a doua zi si le-am zis ca nu prea imi convine ca e salariul cam mic si ca as vrea sa ma mai gandesc. si de la atata gandit, cand am sunat a doua zi inapoi, se ocupase postul, ca deh, doar nu stateau dupa “printi” sa se hotarasca]. Ma rog, am continuat sa ma duc pe jos, ba am si racit. Nu am fost racita in viata mea de doua ori intr-un an, iar acum am racit de doua ori intr-o luna! Am zis ca mor.

Intr-un final, dupa doua saptamani de “pacatuit” si 380 lei salariu, a venit si vestea cea buna: mi s-a reparat masina! Fac schimb cu colegul meu, ia el Tico si iau eu limuzina lui [un Matiz din 1900-toamna, murdar ca vai de el. Bun si ala decat nimic. L-am dus in spalatorie, l-am facut gigea si am purces la drum. Eeee…alta viata cand afara ploua si tu stai in masina la caldurica si asculti muzicuta. Te duci la client fresh, curat, vesel, zambaret; nu plin de namol pe haine, stropit pana la genunchi, batut de vant, cu parul ciufulit si ud fleasca.

Dupa vreo alte doua saptamani, timp in care atitudinea sefului meu luase proportii tiranice [decat sa aduci feedback de la clienti si sa urle la tine mai bine iti bagi un bat in c*r], ma cheama la el si imi spune ca a sesizat ca nu am o masea [intr-adevar, in dreapta sus mi s-a spart o masea si nu am fost inca la dentist sa o rezolv pt ca mi-e frica]. Si s-a apucat sa imi zica ca eu sunt o fata tanara si frumoasa, dar cand zambesc ma transform intr-o baba urata si stirba si ca trebuie sa rezolvam problema ca ii reprezint firma si ca nu pot sta asa ca ii stric imaginea [cand ma duceam pe jos ca vai de mine la clienti nu ii mai stricam firma]. Ma tot intreba “ce faci tu daca te duci la un client si te face sa zambesti?” M-am enervat si i-am zis sec “nu zambesc”. A inceput sa filozofeze, ca ma ajuta ei cu banii. I-am multumit si i-am explicat ca nu e vorba numai de bani ci si de faptul ca imi e frica. Atat i-a trebuit. Ce? Cum sa imi fie frica de un dentist? Nu se poate asa ceva! Ca nici nu o sa ii spuna sefei mele ca ei ii place foarte mult de mine si ca ma apreciaza foarte tare si ca daca ii spune faza cu frica nu o sa ma mai indrageasca. Extraordinar….ma intrebam…de cand nu am voie sa am [ca orice om] temerile mele? Am incercat sa ma amuz un pic de situatie si sa o privesc ca un avantaj. E si spre binele meu nu numai al firmei. Ce mi s-a parut deplasat a fost ca mi-a dat termen “Daca pana la 1 ianuarie nu faci nimic in privinta asta, va trebui sa luam masuri”. Ma rog…am trecut si peste asta incercand sa privesc in continuare ideea prin prizma avantajului meu. In felul asta, vreau nu vreau, mi-as fi facut curaj sa ma duc la dintar.

Booon…a mai trecut un pic de timp si s-au organizat niste cursuri. Cursuri care, daca ma intrebati pe mine, au fost niste prostii. Dar seful meu a tinut neaparat sa ne ducem la ele [eu si colegii mei]. Initial a zis ca trebuie sa ne ducem vineri si duminica, dupa care a ramas ca suntem obligati sa ne ducem doar vineri. Normal ca in weekend nu m-am mai dus. Pe langa faptul ca era unul din putinele sfarsituri de saptamana in care pot sa ma relaxez, nici nu consideram ca merita sa pierd timpul aiurea de pomana pe acolo, atata timp cat eu fac marketing la scoala si invat lucruri de 10 ori mai importante decat acolo. Asa ca nu m-am dus. Sau mai bine zis, nu ne-am dus. Nici eu si nici colegii mei.

Luni [ieri mai exact], am avut sedinta. Si in sedinta, a cazut naduful pe secretara ca n-a avut “inspiratia” sa vrea sa isi piarda doua zile pe la cursuri si nu a avut cine sa faca cafea pentru cursanti si sa adune mizeriile de pe acolo si pe mine ca “un om care nu are o diploma de bac si este un 0 din punctul de vedere al cunostintelor in domeniu” trebuia sa ma duc. Tin sa anunt ca nu aveau nici in clin nici in maneca cursurile alea cu produsul pe care il promovam eu. Ce m-a deranjat cel mai tare a fost faptul ca m-a jignit [in fata colegilor mei] si m-a facut sa ma simt prost. M-am apucat sa imi notez pe agenta motivele pentru care nu vreau sa mai raman in firma. Notam “1, 2, 3, 4” la fiecare lucru aiurea pe care il zicea. Dupa ce am ajuns la 4 am inchis agenda. Am considerat ca suportasem destul. S-a calmat din tipat si m-a rugat sa raman dupa ce pleaca restul. Am ramas in sala de sedinta si a inceput “Sti, lucrurile nu merg asa cum ne doream”. In momentul ala am stiut ca nu mai am nimic de pierdut si i-am zis ca intradevar, nici eu nu sunt multumita de cum decurge situatia si ca am luat in calcul de mult sa plec. I-am spus motivul pentru care nu m-am dus la cursurile alea idioate [imi reprosase ca ce, am copil mic acasa si nu m-am putut duce? si am tinut neaparat sa ii spun ca nu consider ca daca nu am copii acasa nu am viata personala]. A mai comentat cate ceva pe marginea faptului ca nu am diploma de bac, i-am raspuns ca o hartie nu demostreaza cine esti cu adevarat si tot asa. La final l-am sfatuit sa plece mai des urechea la angajatii lui si i-am spus “la anu pe vremea asta o sa va sun sa va spun ca am diploma de bac. credeti ca o sa stati de vorba cu alt om? cu alt caracter si alte principii?” Am dat mana cu el si am plecat acasa dezazmagita. Mor de ciuda cand ii vad pe unii ca se cred mai destepti decat Dumnezeu doar pentru ca au reusit sa aiba o firma…Pfff…cati ca ei…

Acum…imi caut un alt job. Normal ca mi-as dori tot in vanzari pentru ca toti clientii la care am fost mi-au dat incredere in mine si mi-au spus ca ma descurc perfect pe domeniul asta pentru ca stiu sa vorbesc cu oamenii si sa socializez. Acum…e adevarat ca m-am demoralizat un pic, dar am ajuns acasa, in bratele puiului meu si mi-am dat seama ca nu am pierdut mai nimic. Oamenii care ma iubesc si ma apreciaza sunt tot langa mine. Ei stiu cine sunt cu adevarat, nu ma judeca dupa “coperti” si ma sustin in continuare.

Asa ca…e foarte important sa nu ne lasam calcati in picioare de toti “atotstiutorii”. Multi ca ei au fost…si multi vor mai fi.

09/11/2010 - Posted by | Uncategorized | , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this: